Povestioarele noastre subtile cuprind atâta dispreț față de lumea în care trăim, față de oamenii cu care socializăm, față de societatea care vrea să ne infecteze, încât am ajuns să scriem bârfe.
Poate termenul de bârfă nu e neapărat cel mai potrivit, dar asta facem noi pe blogurile noastre.
Scriem despre oameni și despre handicapul lor.
Scriem despre noi și despre efectul pe care acești oameni îi asupra noastră.
Ca minți superioare, că altfel nu știu cum să-i spun, ar trebui să privim dincolo de aceste aparențe hidoase, ar trebui să ne apărăm inteligența și să ne folosim talentul de a da viață unor simple cuvinte.
Ar trebui să putem ajunge într-un stadiu în care oamenii (generalizând, desigur) să nu mai devină piedici în scrierile noastre, ci simple furnicuțe pe care le-am putea călca în picioare și pe care le-am putea face să sufere, precum și noi o facem.
Nu pot spune că oamenii nu sunt o înzestrată sursă de inspirație, dar deseori ar trebui să facem abstracție de aceste suflete oarbe.
Dar, desigur, noi suntem mai presus de setea de răutate ce mocnește în interiorul nostru.
Noi suntem oameni care disprețuiesc răul.
Îl putem combate folosindu-ne de acest dar care ni s-a dat și anume acela de a putea crea o legătură supranaturală între cuvintele noastre, între gândurile și sentimentele pe care le nutrim.
Suntem oameni, și noi greșim, și noi ne luptăm cu eșecurile, dar într-un final, noi suntem oameni care ne rezumăm la succese.
Hai să uităm, să ne prindem de mână și să râdem!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu