I love you more and more everyday

Cerul era o paletă pentru pictură, iar soarele era o parte din ochii tăi ce colora cu gingăşie zăpada care abia căzuse. Nu puteam să mă apropii mai mult de tine, aşa că am preferat să te privesc în tăcere. Cuprinsă de o dorinţă arzătoare, mi-am amintit cât de dulci erau buzele tale şi cât de calde îţi erau braţele atunci când mă strângeai la piept. Mi-aş fi sacrificat şi ultima suflare pentru a-ţi mai simţi trupul lipit de al meu. Mi-aş fi smuls chiar şi inima din piept pentru a-ţi mai fura un zâmbet ştrengăresc.

Adierea blândă a vântului te-a adus mai aproape de mine. Fără să fiu conştientă de ce fac, mi-am ridicat privirea din pământ şi am întâlnit-o pe a ta. Atunci un val de sentimente m-a cuprins, tăindu-mi respiraţia. De ce în prezenţa ta trebuie să fiu atât de slabă?

Am încercat să mă hrănesc cu vise pentru a înăbuşi realitatea, dar am eşuat lamentabil. Ştiu de ce zâmbesc necontenit atunci când îţi aud numele şi am realizat de ce mă las pradă emoţiilor când îţi zăresc chipul. Acele fiinţe inexistente care dansează în interiorul meu nu îmi mai sunt străine acum. Sunt doar fiorii iubirii pe care ţi-o port de atâta timp. E un sentiment frumos care a început să înflorească în mine din prima clipă în care te-am cunoscut. Tu ai ştiut să mă accepţi şi să mă iubeşti pentru ceea ce sunt. Ai fost mereu blând cu mine şi poate fără să vrei, mi-ai dăruit mereu un motiv pentru care să mă trezesc dimineaţa. Niciodată nu mi-ai cerut să fiu altcineva şi de aceea în fiecare seară adorm cu gândul la tine, visând cum mă ţii în braţe şi îmi şopteşti o poveste; dorindu-mi să mă trezesc în zori alături de tine.

Îţi mulţumesc pentru că eşti o rază de speranţă ce continuă să îmi lumineze viaţa.Te rog să nu pleci niciodată, pentru că altfel eu nu aş mai putea fi.

“ I love you more and more everyday. “

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Rămas-bun!

Dragă străine,

Mi-e greu să te privesc în ochi. Astăzi, mai mult ca niciodată, mi-aş dori să-mi pot smulge inima din piept, aşa de simplu cum fură moartea ultimul strop de viaţă dintr-un om.

Nu te-am implorat niciodată să mă distrugi, şi totuşi, o faci din nou şi din nou. Adânceşti cu nepăsare cuţitul în rana crestată pe pieptul meu fragil, iar eu, fără suflare, stau şi aştept în tăcere ca agonia să ia sfârşit. Timpul trece alene, şi el fiind nepăsător. Nu doreşte să audă povestea noastră.

Acum orice cuvânt rostit de tine e precum un pumnal înfipt adânc în inimă şi orice mângâiere de-a ta îmi sfâşie sufletul. 

Cu greu îţi spun adio, în timp ce lacrimile arzătoare îmi scaldă faţa. Te iubesc; atât de mult încât am depăşit graniţele raţiunii. Cu cât mă îndepărtez mai mult de tine, cu atât îmi pierd dorinţa de a trăi, dar nici nu pot rămâne.

Te rog să mă ierţi şi să nu uiţi că mereu voi păstra un loc pentru tine într-un colţ de suflet. Am plecat, te las..

Cu drag,

O străină care te-a iubit.

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Pulberi de iubire

Privirea ei era aţintită înspre pământul acoperit de rouă. Acele sclipiri argintii îi aminteau într-un mod plăcut de lacrimile sale; acele lacrimi de iubire. În ochii ei presăraţi cu nuanţe de chihlimbar se putea citi frica. Încerca din răsputeri să înăbuşe acest sentiment; cel puţin în faţa lui. Nu dorea să pară vulnerabilă.

“- La ce te gândeşi?” o întrebă el blând, luându-i mâna palidă într-a lui. Fata se încruntă puţin la auzul glasului său. Era aceeaşi melodie pe care o îndragise ani întregi; acelaşi cântec care îi înseninase atâtea dimineţi de toamnă şi care îndepărtase mereu norii şi ploaia din calea ei. Cum ar fi putut să-l mintă?

“- Mă gândesc la soare.“ zise ea fără prea mare tragere de inimă. Băiatul o privi cuprins de suspiciune, în timp ce ea căuta o explicaţie raţională.

“- Dar nu ştiu cum aş putea să îţi descriu în cuvinte ce a pus stăpânire pe inima mea.”

“-E suficient doar să încerci.”

La auzul cuvintelor sale, fata izbucni în plans. Aceleaşi lacrimi fierbinţi îi brăzdau obrajii. Făcu un pas înainte şi îl cuprinse în braţe, apoi îşi culcă fruntea plină de griji pe umărul lui. Era atât de plăcut şi de cald, încât nu şi-ar mai fi dorit să se desprindă de trupul lui.

“- Soarele a plecat. Tu de ce n-ai face la fel ?”

“- Pentru că soarele nu are inimă; el doar vine astăzi şi mâine pleacă iar, fără să îi pese de ce lasă în urmă. Lui nu îi pasă de acest chip inocent care tânjeşte după căldura şi razele sale.”

“- Şi ţie îţi pasă ?”

“- Bineînţeles! ” răspune băiatul, în timp ce pe faţa sa se aşternea un zâmbet sincer.

“- De ce îţi pasă ?”

“- Pentru că te iubesc. Iubesc copilul din tine; iubesc tot ce însemni tu.”

“- Minţi!” strigă fata, ştiind că acele clipe de fericire erau doar o iluzie. “- Dragostea nu există! Tu chiar nu vezi?! ”

Băiatul ar fi vrut să îi explice; să-i arate că iubirea lor depăşea orice graniţă, dar era prea târziu. Ea fugise fără să privească în urmă, crezând în continuare că dragostea nu este altceva decât un vis care se spulberă în zori.

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Dacă

Dacă te-aş îmbrăţişa, m-ai ţine strâns la pieptul tău pentru totdeauna?
Dacă te-aş săruta, ai opri timpul în loc ?
Dacă ţi-aş cere să mă iei de mână, ai face-o fără să eziţi?

Dacă aş avea nevoie de un umăr, m-ai lăsa să plâng pe al tău?
Dacă aş simţi nevoia să vorbesc cu cineva, chiar m-ai asculta?
Dacă aş vrea să ţip, ai ţipa cu mine?
Dacă aş fi nevoită să plec, ai veni cu mine?

Dacă aş cădea, m-ai prinde în braţele tale sau m-ai lăsa să cad?

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Sacrifiu

Roua dimineţii îi scaldă faţa brăzdată de griji. Razele estompate ale soarelui îşi croiesc drum printre norii trecători şi îi mângâie chipul. El se trezeşte buimac şi priveşte în jur, cuprins de regrete. Ea încă nu s-a întors. A plecat odată cu apusul soarelui, fără să privească în urmă. S-a aruncat în prăpastia uitării de sine şi nu a mai dorit să revină în braţele lui calde.

Oftează, apoi se lasă cuprins de remuşcări. Îi pare rău, căci a lăsat-o să-şi ia zborul precum o pasăre delicată, care se scaldă în tentaţiile inocenţei, dar cel mai tare regretă că i-a dăruit visele,speranţele şi chiar propria sa inimă, iar ea nici măcar nu a clipit în faţa acestor comori.

Se ridică cu greu şi se sprijină de un mălin. Florile lui albe îi amintesc de puritatea fetei. Mirosul lor îl îmbată cu fericire. Contemplează în tăcere, lăsându-se purtat pe meleagurile himerei. Fantasmele trecutului îl bântuie, pătrunzându-i în gând şi strecurându-i idei nefaste.

El nu se poate opune, aşa că porneşte la drum. Acum este marioneta sorţii. Peste câteva clipe, ce par o eternintate, ajunge în faţa unui lac întins în care lumea se reflectă în pure imagini încremenite. Acolo observă trupul ei, lipsit de viaţă, plutind deasupra apei. E precum o fecioară; atât de frumoasă,atât de pură şi totuşi... atât de palidă. Moartea i-a furat roşeaţa din obraji, în speranţa că el nu o va mai găsi la fel de impunătoare, dar se înşelase amarnic.

Strigătul de durere al băiatului răsună în întreaga pădure şi înmoaie sufletul oricărei fiinţe vii. Şi-ar fi dorit să trăiască, căci acum îşi putea ţese alte vise, dar fără ea nimic nu mai părea să aibă sens.

Fără să stea pe gânduri, îşi smulge inima din piept şi i-o dăruieşte, apoi se aruncă în apă, adormind în braţele sale.

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Doar tu

Parfumul nopţilor de vară dăinuie şi astăzi în sufletul meu. Încă nu am uitat de fericirea pe care mi-o aduceau în dar zorii zilei. Totuşi, cea mai de preţ amintire pe care o am eşti chiar tu, sau mai bine spus, noi.

Acum privesc cu nostalgie spre trecut. Mi-e dor de zilele în care mă luai în braţe şi îmi spuneai cât de frumoasă sunt prin ochii tăi. Lumea parcă era la picioarele noastre. Mi-e dor şi de zâmbetul tău senin, care îţi înflorea timid în colţul gurii la vederea chipului meu.

Toate aceste pagini desprinse dintr-un basm îmi lipsesc, deşi le păstrez cu drag într-un colţ de suflet. Mereu vor rămâne acolo, brodate cu cretă pe asfaltul cenuşiu al inimii mele.

Acum zâmbesc, căci de astăzi vom umple şi mai multe foi cu povestea noastră de iubire. Opt luni au trecut de când am început prima oară să scriem, si totusi cerneala nu s-a terminat. Încă sperăm amândoi;visăm cu ochii deschişi că nu se va termina niciodată.

Mulţumesc  pentru lacrimile pe care le-am împărţit împreună; mulţumesc pentru serile în care ne plimbam până târziu, ţinându-ne de mână.

Îţi sunt recunoscătoare pentru că mi-ai arătat că mă iubeşti, atunci când meritam mai puţin. Când pretindeam că sunt bine, tu ştiai adevărul. Ştiai cum să mă faci să am încredere în mine şi să mă simt deosebită.

Pentru toate aceste lucruri aş vrea să te răsplătesc întreaga viaţă. Lasă-mă să îţi arăt că în aceste opt luni m-ai făcut fericită. Lasă-mă doar să te iubesc.

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Iarna sufletului meu

Mintea mea zboară pe undeva, prin taina nopţilor de iarnă. Din cer cad cioburi de stele, iar orizontul e aşa de liniştit. Am aşteptat cu nerăbdare să pot dansa la unison cu fulgii de nea, iar acum Decembrie mi-a împlinit dorinţa.

E cel mai important să te poţi trezi în dimineaţa de Crăciun în mijlocul unei încăperi întunecate, în care se furişează treptat o lumânare, un cântec, o pagină de carte, un om drag, o îmbrăţişare, o strângere de mână, um ambalaj roşu de cadou, o poveste, un vis.

Îţi amineşti într-o zi că eşti copil, transformi frunzele moarte în fluturi, zahărul în cristale de zăpadă şi te întinzi pe întreg cerul, aşteptând să ţi se înroşească nasul şi obrajii, ca şi altădată. Aştepţi, în ajun de sărbătoare, să ningă. Stai şi tremuri cu tot sufletul şi simţirea pe marginea unei prăpăstii, rugându-te cu limba scoasă să prinzi din zbor doi-trei fulgi de nea.  Alergi prin asfinţit cu o sanie trasă de Soare, ca să îl ţii de mână şi să asculţi vijelia din şoaptele sale, care ţi se topesc în ureche.

Stiloul nu mai zgârie hârtia, ci o transformă în beteală de brad,  iar visele le amestecă în pagini din cărţi de colorat. Sclipirile ce se aruncă de pe podul format între privirea ta şi a lui îşi frâng aripile şi ard orice bucată aspră de rău şi de tristeţe.

Continue Reading...

Gânduri la miezul nopţii

Doare atât de tare să pierzi o persoană dragă, dar viaţa te îndeamnă să mergi mai departe. Totuşi ce ştie ea? Cum poţi ignora toate amintirile frumoase pe care le ai cu cel care se hotărăşte să plece din viaţa ta? Deşi nu se oboseşte să închidă uşa, probabil aşa va rămâne mereu, pentru că nu se va mai întoarce.
Armonia surâsului tău îmi îndulceşte dimineaţa, dar apoi realizez că nu mai eşti aici. Chiar dacă nu te pot întoarce din drum, pot să mă agăţ cu disperare de trecut. Este singurul mod prin care îţi pot păstra amintirea vie.
Îmi lipseşti enorm; tu şi toate clipele petrecute împreună. Vreau să mă faci să zâmbesc iar, aşa cum numai tu ştii.

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Fly to your heart

Pentru câteva zile am uitat de tine. Nu era la fel de plăcut ca înainte, deoarece ştiam că îmi lipseşte ceva. Acel ceva care obişnuia să îmi aducă un zâmbet pe faţă şi o îmbrăţişare călduroasă de dimineaţă.
Totuşi, astăzi am făcut o greşeală. M-am lăsat din nou condusă de sentimente şi am zburat către inima ta. Era acolo; mă aştepta cu braţele deschise. Credeam că focul dintre noi s-a stins, dar m-am înşelat. Ochii tăi calzi mi-au oferit acel surâs dulce, cu care mi-ai dat viaţa peste cap. Braţele tale m-au cuprins blând. M-ai strâns la pieptul tău de parcă timpul ar fi stat în loc pentru noi. Cuvintele erau de prisos în acel moment. Tăcerea dintre noi nu era una stânjenitoare. Era plăcută. Peste câteva minute,  râdeam amândoi, ca nişte copii pierduţi într-o seară de iarnă. Fulgii de zăpadă au început să cadă din cer, precum fluturii de gheaţă. Dansau în aer, luându-se la întrecere cu vântul. Peisajul era desprins dintr-un basm; acel basm cu final fericit, în care prinţul îşi sărută cu gingăşie aleasa şi apoi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Nu ştiu dacă finalul nostru avea să rămână aşa, dar în acea seară pot spune că m-ai făcut cel mai fericit suflet de pe întreg pământul. Picioarele mi s-au înmuiat şi m-am lăsat cuprinsă în îmbrăţişarea ta. Somnul m-a învelit pe nepregătite cu mantia sa şi m-am cufundat în lumea viselor, unde te-am revăzut. 

Îţi mulţumesc pentru că exişti.

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Schiţa unei absenţe

Mă trezesc în frigul absenţei tale. Simt cum fiorii se răspândesc în trupul meu, ajungând în dreptul inimii. E prima noapte în care îmi lipseşti cu atâta ardoare. Fără să vreau, îmi amintesc de fiecare lacrimă pe care am împărţit-o cu tine. Mă ridic din pat şi îmi îndrum paşii către fereastră. Poteca pe care am contstruit-o împreună, acum e pustie. Fug de dorinţa unei iubiri profunde şi mă mint din nou pentru a nega absenţa ta. Această durere mă dezbracă de sentimente, lăsându-mă vulnerabilă în faţa ta.

Lipsa ta îmi spulberă visele şi răbdarea. Îmi rupe în bucăţi raţiunea. Mă dezbracă de nelămuriri şi de umbre. Poate că ţie ţi-a fost uşor să spui că sfârşitul nostru va fi începutul unui nou drum pentru fiecare; unul mai bun decât cel pe care l-am construit împreună. În schimb, mie nu îmi este. Cu fiecare secundă ce trece, mă simt mai pierdută. Prăpastia din adâncul sufletului meu se măreşte. Îmi înghite fiecare strop de fericire. Nu-mi rămâne decât să îmi plâng de milă şi să sper că într-o zi te vei întoarce, deşi ştiu că nu va fi aşa.

Ai plecat... Ţi-ai luat rămas-bun fără să mă priveşti în ochi. Tot ce ai putut să îmi spui a fost să uit de noi. Cum aş putea să uit, când nu vreau? 

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Frânturi de iubire

Mă ascundeam printre aşternuturi, încercând să îmi acopăr spatele dezgolit. Fereastra era larg deschisă, lăsând câţiva fulgi de nea să danseze prin încăpere. Mireasma melancoliei pătrundea adânc în nările mele, făcându-mă să tresar. Cât de dulce erai în nopţile de vară, atunci când mă strângeai în braţe şi aşteptai să mă topesc ca o ploaie caldă. Totuşi, iluzia iubirii împărtăşite se năruie în vântul credinţei odată cu venirea iernii.

O lacrimă fierbinte îmi cade lin pe obraz. Dragostea pe care ţi-o purtam cândva acum nu îţi mai aparţine pe deplin. Mă simt legată de trei suflete şi totuşi mereu mă întorc doar la al tău. Primul e atât de gingaş, încât mi-ar fi imposibil să-l ating, de teama de a nu-l răni. Al doilea îmi oferă căldura de care am nevoie, dar simt că nu e suficient. Îmi doresc mai mult de atât. Te vreau pe tine. Tu, cel de-al treilea suflet şi totuşi singurul care contează pentru mine.

Timpul trece cu fiecare gând ce îmi tulbură mintea. Mă simt atât de vinovată, dar nu pot renunţa la tine. Îmi imaginez uneori privirea ta caldă, care mă linişteşte. Doar ea îmi poate potoli setea de iubire şi libertate.

Simt cum inima mi se stinge încet, ca o flacără în blânda adiere a vântului. Mă privesc în oglindă. Disperarea nu se citeşte pe chipul meu. Sunt împăcată; sunt fericită pentru că în fiecare vis te voi putea întâlni din nou. 

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Zile

Deseori avem impresia că trăim zilele de mai multe ori, că va mai fi mereu un "la anul". Că dacă acum nu ai reuşit să faci ceea ce ţi-ai propus o să poţi face "la anul". Şi e normal să avem fixaţia asta, fiindcă toţii anii sunt la fel: ei încep cu un Revelion, vin apoi câteva zile de ninsoare, ziua Îndrăgostiţilor, 1 Martie, înfloritul copacilor, Paştele, mini-vacanţa de 1 Mai, vacanţa de vară, ziua de naştere (a mea aici intră, dar bănuiesc că şi a ta e în fiecare an), începerea şcolii, căderea frunzelor, Halloween-ul, Moş Nicolae şi Crăciunul. Iar anul următor o luăm de la capăt.
De fapt, nu treci prin toate zilele astea de mai multe ori, ci doar evenimentele se repetă. Asta e prima şi ultima oară când trăieşti ziua asta, de exemplu. Peste exact un an, chiar dacă tot zi de aprilie este, nu va fi aceeaşi.

Acum că tot te-am adus în starea de "trăieşte clipa", "nu rata nici o ocazie", şi aşa mai departe, ar fi bine să ştii că ai cam 6500 de zile de planificat propriul majorat (puteam să jur că sunt mai multe) şi încă 8100 de nopţi până dai de criza vârstei mijlocii. Iar potrivit speranţei medii de viaţă de la noi, ai în total cam 26700 de dimineţi în care să te trezeşti cu zâmbetul pe buze (sau nu).
Aşadar, sunt multe sau puţine? Oricum ţi s-ar părea, viaţa e cea mai lungă chestie pe care ai să o faci vreodată. 


Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Karneval, Fastnacht und Fasching

Als Karneval, Fastnacht, Fasnacht oder Fasching (auch: fünfte Jahreszeit) bezeichnet man verschiedene Bräuche, mit denen die Zeit vor dem Aschermittwoch in Ausgelassenheit, Fröhlichkeit und überschäumender Lebensfreude gefeiert wird. Der Aschermittwoch fällt stets in die Woche nach dem siebten Sonntag vor Ostern, somit frühestens auf den 4. Februar, spätestens auf den 10. März.

Diese Bräuche haben sich in den zahlreichen Karnevals-, Fastnachts- und Faschingshochburgenmit spezifischen Eigenarten entwickelt. Weitere wichtige Einflüsse sind die Narretei,Lokalpatriotismus und die Verhöhnung der jeweiligen Machthaber zu Beginn des 19. Jahrhunderts: Verspottete man in Mainz die Franzosen, so konnten in Köln die Preußen straffrei verballhorntwerden, die nach dem Wiener Kongress das Rheinland und Westfalen annektiert hatten.

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Vise

Da... Ăsta e un subiect interesant unde cred că toată lumea ar avea ceva de adăugat. Dar o să încep eu primul fiindcă e blogul meu şi am prioritate.

Visatul e cel mai fain lucru pe care îl poţi face în somn (nu că ai avea prea multe opţiuni). De fapt, nici măcar nu poţi alege ce visezi sau dacă îţi vei aminti dimineaţă, de asta se ocupă subconştientul.
Dar ce visăm? Ceva complet nou? E mintea atât de creativă? Şi pot visele noastre să prevestească viitorul?... Nici vorbă! Ceea ce visăm nu este o capodoperă originală construită de creierul nostru. Sunt doar secvenţe de sentimente şi amintiri amestecate, plagiate de la tine. Chiar dacă nu tot timpul recunoaştem părţi din vis, ele se aflau cu siguranţă în capul nostru dinainte. Să zicem că visezi ziua de luni în ultima noapte de weekend. Şi o visezi exact cu lucrurile care trebuie să se întâmple în ziua respectivă. Ba chiar mai mult, anticipezi un lucru care se dovedeşte ulterior adevărat (de exemplu amânarea unui test). Cum se face că visezi ceva ce nu s-a întâmplat încă? Simplu. În ziua de dinainte, te-ai gândit la ce se poate întâmpla luni. Te-ai gândit sau ai sperat să se amâne testul, şi te-ai gândit şi la ce se va întâmpla dacă îl vei da. De aici ţi-ai format o amintire, din care subconştientul tău a ales una din posibilităţile la care te-ai gândit, una norocoasă se pare.
<<Şi apropo de creativitate, eu cred că nu există aşa ceva în adevăratul sens al cuvântului. Nu cred că un individ poate crea ceva absolut nou, care să nu semene cu nimic. În ideea lui "nouă", se află elemente deja cunoscute lui sau întregii lumi, chiar dacă sunt ascunse şi prelucrate involuntar, în aşa fel încât nu pot fi cu certitudine recunoscute.>>
Revenind la vise... din păcate nu toate sunt faine. Când visezi ceva neplăcut de care te sperii, în momentul în care te trezeşti din somn realizezi că a fost doar un coşmar. Toţi avem coşmaruri clasice care se repetă, în special când suntem bolnavi sau numai ce ne-am uitat la un film de groază. Care pot să nu aibă nici un sens, dar tot ne sperie de ne trezim brusc în mijlocul nopţii gâfâind transpiraţi.
Vise sau coşmaruri care nu au nici o logică ne par complet raţionale când ne alfăm în ele. De la cele des întâlnite (în care mergi la şcoală fără pantaloni pe tine, şi totuşi cumva ceilalţi nu observă decât după un timp), până la cele unice (cu dinozauri roz care îţi mâncă imprimante HP din palmă, ca să le crească "bara cu viaţă" din stânga ecranului), toate par reale.
Şi încă un argument pentru ideea că visele nu sunt ceva nou: mereu visăm la persoana întâi. Fie că noi suntem protagoniştii, fie că doar urmărim acţiunea, toate visele "ne sunt prezentate" din perspectiva noastră. Fiindcă altă perspectivă nu cunoaştem, tot ceea ce atingem şi vedem sunt trecute prin filtrul persoanei întâi.
Visele sunt chiar uimitoare, ajungi într-o lume creată printr-un mix a ceea ce cunoşti, şi trăieşti experienţe pe care altfel nu le-ai putea simţi, fără să fie luate în calcul raţiunea şi realitatea. Partea proastă e că dimineaţă totul dispare, şi rămâi doar cu amintirea a câtorva fragmente din universul în care orice este posibil.


Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Mulţi

Câtă lume cunoşti? Sau mai bine zis, câtă lume te cunoaşte? Păi să zicem că nu eşti super vedetă, nici preşedintele ţării şi nici papa de la Roma. Eşti un om obişnuit, comun, şi cunoşti şi te cunosc aproximativ 600 de oameni, rude, prieteni (şi poate şi duşmani). Ei reprezintă 0.0000001% (şi nu glumesc) din toţi oamenii la care încă le circulă sângele prin vene. Restul planetei nu ar da un ban pe tine că tu exişti sau nu. Ok, spui că eşti mult mai popular şi mai umblat in lume, şi cunoşti de 10 ori mai mulţi oameni. Ai tot dreptul să tai un zero din procentul acela.

Ce-i prea mult strică... iar noi oamenii suntem prea mulţi. Nu e de mirare că de-a lungul timpului atâţia au avut ideea de a reduce din efectiv. Bine... şi dacă toată lumea ar fi de acord cu decimarea, cum s-ar face selecţia a cine rămâne şi cine iese pe uşă? Ok, îi păstrăm pe toţi care sunt momentan, şi impunem restricţii, precum în China, un copil pe familie? Nu, nu, nici asta nu e etic. Atunci ce facem, rămânem toţi aici şi ne înghesuim din ce în ce mai mult? Fiindcă de când ai început să citeşti asta s-au născut deja 193 de oameni si au murit doar 82. Rămân peste 110 bebeluşi în plus. Da, sunt drăgălaşi, dar împreună cu ei depăşim cu 30% capacitatea de regenerare a resurselor planetei. Mâncăm mai repede decât ni se dă. E doar o chestiune de timp până se goleşte farfuria. Cea mai bună soluţie e să mutăm o parte din fundurile consumatoare pe o altă planetă. Sună bine, dar stai că încă nu am reuşit să colonizăm nici Luna, deci visăm prea departe. De poluare si efectul de seră, nici nu mai are rost să vorbesc. Peste un an o să ajungem la cifra magică de 7 miliarde de inşi, iar asta nu o să ne ajute deloc.
În fine... ideea e că în loc să fim "proşti, dar mulţi", noi suntem "mulţi, dar proşti".


P.s Pentru ca ieri nu am postat nimic,postez azi dublu!!


Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Te cunoaşte

Cine te cunoaşte cel mai bine, dacă nu tu însuţi? Clar, tu îţi cunoşti toate gândurile, toate sentimentele, tot ce ai văzut, tot ce vrei să vezi şi tot ce nu vrei să vezi. Adică singurul om care a fost cu tine pe tot parcursul vieţii, pe oriunde ai fi mers, eşti tu. Şi e normal ca tu să ştii cel mai bine cum arăţi. Fiindcă eşti tu! Cine altcineva se uită la tine fără nici un compromis, judecând fiecare aspect fără constrângeri?

Dar dacă e să te gândeşti mai bine, câte minute pe zi petreci privindu-te în oglindă? 5 minute? 10? Maxim două ore (ştiu că pare exagerat, dar am auzit că fetele fac lucrul asta, aşa că nu mă bag). Totuşi, cât timp petrec ceilalţi privindu-te? Ore întregi! Nu pot să vorbească cu tine fără să te vadă. Şi te văd zi de zi, pe o perioadă mult mai lungă şi din mult mai multe unghiuri decât o faci tu în oglindă. Ei sunt cei care te văd de aproape, de departe, când râzi sau când eşti serios, când te prosteşti sau spui ceva inteligent, când mergi sau dansezi, când strănuţi sau când pici pe scări. Ei îţi văd expresia feţei (de nepreţuit) când realizezi că ţi-ai pierdut portofelul. Până şi vocea, ei o aud pe cea adevărată. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să îţi auzi vocea înregistrată şi efectiv să nu îţi vină să crezi că tu eşti acela? Sau într-un video, să te vezi şi să ai impresia că e vreun frate geamăn. Altfel te vezi când te observi din afara cutiei.
Practic, contează mai mult pentru ceilalţi felul în care arăţi, decat pentru tine. Ei trebuie să te suporte în fiecare zi, tu trebuie doar să treci de oglindă (fără să se spargă). Din respect pentru ei, trebuie să te îngrijeşti să araţi decent.
Trebuie să o recunoşti, ceilalţi te ştiu mai bine decât tine când vine vorba despre exteriorul tău.

Continue Reading...

Ziua îndrăgostiților

Valentine's Day este Ziua Îndrăgostiților în tradiția occidentală, care se sărbatorește pe data de 14 februarie.

Ziua comemorează pe Sf. Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiților galezi. În Franța o țară tradițional catolică, Valentine's Day este cunoscut simplu drept Sfantul Valentin si este sarbatorita ca în restul țărilor occidentale. În Danemarca și Norvegia 14 februarie este cunoscut ca Valentinsdag. Nu este sărbătorită pe o scară largă, dar mulți oameni își fac timp pentru a îl petrece într-un mod romantic cu partenerul de viață sau trimit o felicitare unei iubiri secrete.

În Suedia este numită ziua tuturor inimilor . Nu este o sărbătoare oficială. În Slovenia un proverb spune că Sfântul Valentin aduce cheile rădăcinilor, așa că pe 14 februarie plantele și florile încep să crească. Ziua îndrăgostiților a fost sărbatorită ca ziua în care încep lucrările în vii și pe câmpuri. Este de asemenea spus ca păsările se căsătoresc în această zi. Cu siguranță, numai de curând este sărbătorită ca Ziua iubirii. Ziua iubirii este tradițional 12 martie, ziua Sf Gregor.

În România, sărbătoarea tradițională pentru iubiți este Dragobete care este sărbătorit pe 24 februarie. Este numit după un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia. Etimologic, o parte din numele de Dragobete poate fi găsit și în cuvântul romanesc dragoste.

România a început să sărbătorească și Valentine's day, deși deja avea prin Dragobete o sărbătoare tradițională. Aceasta a dus la un val de critici din partea mai multor grupuri, persoane reputate, instituții. Organizația naționalisă Noua Dreaptă condamnă sărbătorirea Valentine's day în România ca fiind o activitate superficială, comercialistă, un kitsch importat din Occident.

P.s Happy Valentine's Day tuturor

Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Trebuie ascunse

Cum ar fi o lume fără secrete, tabu-uri, în care am spune tot ce gândim?
Mi-e greu să îmi imaginez o astfel de lume, însă nu cred că ar fi prea bună. Sunt anumite lucruri care trebuie ascunse şi asta nu doar de dragul de a ascunde. Dacă ai cunoaşte toate calităţile şi toate defectele unei persoane, ce rost ar mai avea să stai pe lângă ea? Ăsta e tot farmecul de a petrece timp cu cineva, să afli tot mai multe despre el, să te surprindă, să te încânte rând pe rând abilităţile lui şi să reuşeşti să suporţi părţile rele până ajungi să le îndrăgeşti. Ca să îţi placă de cineva trebuie să îţi placă slăbiciunile lui, fiindcă oricine poate iubi părţile bune. Şi niciodată nu vrei să ajungi până la capăt, să îl cunoşti complet, deoarece o dată atinsă limita asta, nu mai e nimic de făcut şi te plictiseşti de el.

Tabu-urile societăţii se schimbă pe măsură ce progresăm (sau mai bine zis transformăm, nu toate modificările de până acum au reprezentat un progres). Mai demult, oamenii nu prea discutau despre sex de exemplu. Nuditatea era ceva absolut indecent şi inacceptabil. Se comportau ca şi cum sexul ar fi ceva obscur, interzis, şi de neînchipuit că ei ar fi făcut asemenea grozăvie, deşi toţi ştiau adevărul. De atunci, oamenii s-au mai dezgheţat, au devenit mai deschişi la minte, s-au mai "dezbrăcat" de secrete. Sexul nu mai este un tabu, au apărut reviste, show-uri, în care subiectul acesta este abordat cu mai multă îndrăzneală.
Sigur că nu am rămas fără tabu-uri, însă ele sunt ceva mai subtile. Eu cred că unul din lucrurile care rămân nedezvăluite este părerea noastră despre cineva. Nu spunem cu adevărat ce credem unul despre celălalt. Ţinem pentru noi faptul că invidiem o persoană, îi spunem doar ce ar vrea să audă despre ea sau cel mult ceva ce nu ar supăra-o prea tare. Nu recunoşti faptul că nu îţi place un anumit aspect, la fel cum nu mărturiseşti întotdeauna că îţi place ceva la ea. Cu cât persoana respectivă îţi este mai apropiată cu atât îi dezvălui mai mult din ce crezi cu adevărat, şi totodată îi ascunzi mai multe lucruri.

E bine aşa cum e acum. Cel puţin asta credem noi, cei prezenţi acum în lumea asta. Aşa am văzut-o şi cu ea ne-am obişnuit. Ca să nu spunem tot ce gândim, avem un filtru numit "vorbă". Dacă în viitor oamenii o să reuşească să treacă şi peste bariera asta, probabil vor găsi altceva la care să se împotmolească. Ne stă în fire să ne punem singuri piedică.


P.S Maine Valentines Day!!!


Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Mai un kilometru

O noapte şi o zi. Atât mi-a mai rămas. Din... copilărie? "minori"-tate? imaturitate?
Nu cred. Nu cred că se sfârşeşte ceva acum. Treci pe lângă asta ca şi pe lângă oricare altă zi. E ca şi cum pe bordul maşinii tale ar scrie 99 999 km parcurşi. Mai un kilometru şi se fac 100 000. Dar nu se va întâmpla nimic spectaculos atunci. Sigur că îţi aduce un zâmbet pe faţă fiindcă ai reuşit să ajungi până aici, dar nimic nu s-a întâmplat peste noapte, totul a fost clădit în timp, kilometru cu kilometru.
Poate că e momentul să mă uit în oglinda retrovizoare şi să admir peisajul. Dar oglinda s-a cam aburit din cauza respiraţiei mele prea grăbite, entuziaste, şi nu pot să mă concentrez să văd mare lucru. Aşadar, o să mă uit mai târziu. Acum trebuie să îmi îndrept atenţia către drum. Nu vreau să greşesc ceva şi să pierd momentul în care toate cifrele de pe bord se schimbă simultan, ordonându-se într-un şir de zero-uri ce abia aşteaptă să numere următorii kilometri.
Prin urmare, conduceţi cu grijă!


Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Sunt doar nişte iluzii

Nu înţeleg cum de nu ne învăţăm niciodată minte să nu ne lăsăm pe mâna sentimentelor. Mereu ne păcălim singuri şi nu ne amintim că am mai trecut o dată prin aceleaşi senzaţii. 
Mai un pic şi începe şcoala, da? Ce ne gândim noi? "Oh nu, se termină vacanţa, parcă săptămâna trecută mă obişnuiam cu dormitul până târziu. Nu vreau să se termine!", "De fapt, parcă mi-e dor să văd feţele adormite ale colegilor în fiecare dimineaţă.", "Hai că de data asta mă ţin de şcoală şi învăţ din timp." Mda... 

De fiecare dată avem impresiile astea, şi deşi ştim că sunt doar nişte iluzii, continuăm să le trăim poate chiar mai convinşi de veridicitatea lor decât data trecută. Exemplul cu începerea şcolii e doar unul din multitudinea de momente în care ne lăsăm conduşi de aparenţa înşelătoare, în loc să ascultăm de raţiune. În seducţie, dragoste, prietenie, ură, poker etc.; în toate întâlnim situaţii în care avem pe umărul stâng logica, raţiunea şi analiza, iar pe umărul drept sentimentele, imaginaţia şi intuiţia. Un fel de îngeraş vs. drăcuşor. Doar că în cazul ăsta nu ştii cine poartă coarnele şi cine are o aură deasupra capului. 

Suntem incredibil de neputincioşi când ne ia valul de sentimente şi ne poartă după bunul plac, până când ne trânteşte de stâncile realităţii, unde abia acum observăm cât de departe am plutit în derivă. 


S-ar putea să se potrivească postarea cu melodia asta. Nu sunt sigur. 



Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Trebuie sa fim acolo

Uneori, pur şi simplu nu reuşim să privim lucrurile aşa cum ar trebui. Oricât le-am întoarce în minte pe toate feţele, nu se compară nicidecum cu experimentarea lor efectivă, avându-ne pe noi înşine ca protagonişti. Trebuie să fim acolo, să le simţim până în măduva oaselor, ca să putem îndrăzni să spunem că le-am înţeles.


Iarna: rece, întunecată, amorţită. Sigur, gândul îţi zboară la Crăciun, vacanţa de iarnă, însă nu poţi trece cu vederea o lună întreagă, grea, în care trebuie finalizat mai tot ce n-ai apucat tot anul. Dar apare ceva. Ceva care nu era în plan. Ceva de care ştiai că se va întampla, dar pe care nu ai luat în seamă. Un detaliu, neimportant şi deloc nou: prima ninsoare. Ştiai că vine, ştiai că e pe drum, dar nimic nu te putea pregăti pentru sentimentul acela unic de a vedea totul alb. Fără să realizezi până acum, observi că e exact lucrul fără de care nu puteai să treci mai departe.
E un eveniment care face parte din calendarul nostru, singura diferenţă fiind faptul că nu poate fi stabilită o dată exactă la care să fie însemnată, rămânând aşadar, nescrisă. Dar ea există şi se va întoarce mereu atunci când vine vremea ei (cel puţin... până nu cade pradă schimbărilor climatice).


Zuzu Zuzu

Continue Reading...

Frühling

Der Frühling (auch Lenz) ist eine der vier Jahreszeiten. In den gemäßigten Zonen ist er die Zeit der erwachenden und sprießenden Natur.

Je nachdem, ob der Frühling auf der Südhalbkugel oder der Nordhalbkugel herrscht, wird zwischenNordfrühling und Südfrühling unterschieden. Aufgrund des veränderlichen Sonnenstandeszwischen südlichem und nördlichem Wendekreis wiederholt sich der Frühling in jeder Hemisphäremit einem jährlichen Turnus. Der Frühling der einen Hemisphäre fällt also immer mit dem Herbstder anderen zusammen.

Der Frühlingsbeginn kann entweder astronomisch, also nach Lage der Erde zur Sonne, oder phänologisch nach dem Entwicklungsstadium der Pflanzen festgelegt werden.

Astronomisch beginnt er mit dem Frühlings-Äquinoktium:

• auf der Nordhalbkugel früher am 20. oder 21. März, im Jahr 2011 vorerst das letzte Mal am 21. März, danach stets am 20. März bis zum Jahre 2048, danach in wechselnden Fällen jeweils am 19. März oder 20. März. Im Jahr 2102 ist der Frühlingsanfang wieder am 21. März.
• auf der Südhalbkugel am 22. oder 23. September

Blühender Kirschbaum im Frühling

Mit dem astronomischen Sommerbeginn zur Sommersonnenwende am 21. Juni endet der Frühling gegenwärtig immer am gleichen Tag.

Laut Phänologie beginnt der Frühling mit dem ersten Blühen regional unterschiedlicher Pflanzenarten. In der nördlichen Hemisphäre tritt dies für gewöhnlich in den Monaten März, Aprilund Mai ein, in der südlichen Hemisphäre dagegen im September, Oktober und November.

In Mitteleuropa beginnt demnach der Vorfrühling bereits mit den ersten Blüten derSchneeglöckchen, der Vollfrühling ist aber erst mit dem Blühbeginn der Apfelbäume erreicht. Dieser Zeitraum, in dem die Natur erwacht, wird im deutschen Sprachgebrauch auch als Frühjahrbezeichnet.

In der Meteorologie beginnt der Frühling immer am 1. März. Er wurde aus Gründen der einfacheren Statistikführung auf einen Monatsersten gelegt und ist (meteorologisch gesehen) – wie auch die drei anderen Jahreszeiten Sommer, Herbst und Winter – genau drei Monate lang. So können Jahreszeiten einfacher in „trocken“, „heiß“, „kalt“ etc. eingeteilt werden.

Continue Reading...