miercuri, 30 mai 2012

Cycle.


Exista cândva un grup de tineri nonconformiști, care, sătuli de răutatea și prostia umană, s-au decis să se elibereze de ura din sufletul lor călătorind pe biciclete. Inițial, se întâlneau ziua și plecau la drum înspre mare sau înspre munte, depinzând de starea lor în ziua respectivă. La început erau doar 5, acum sunt 31.


Într-o zi, fondatorul Bicycle a propus călătoria pe timpul nopții. Membrii grupului erau tare entuziasmați, dar, în același timp, se întrebau ce rost are noaptea, când nimeni nu-i vede și când nu știu încotro să se îndrepte. Fondatorul a stat puțin pe gândire și le-a spus să încerce să-și decoreze bicicletele cu luminițe de Crăciun. Zis și făcut, a doua zi, s-au întâlnit cu toții la locul lor secret, mai bine spus, garajul lui Grace și au încercat să-și vadă capodoperile. Nu puteau funcționa fără electricitate. Fondatorul era pus pe gânduri, cum să călătorească ei noaptea fără electricitate?

Într-o altă seară, s-au adunat tot la garajul lui Grace și au început să dezbată subiectul.
- Nu putem face nimic. Ne trebuiesc prize pentru luminițe, spuse J.
- Știu, dar îmi place atât de mult ideea încât nu aș renunța deloc!

Fondatorul, H., tresări la auzul cuvintelor lui Grace și îi întrebă pe cei 4 dacă chiar ar face orice. Toți răspunseră în cor că da. Atunci, H., a zâmbit satisfăcut și le-a propus să meargă pe cel mai înalt bloc din oraș. Zis și făcut! Odată ajunși sus, H. le spuse să se apropie de balustrada blocului.

- Ei bine? Priveliștea e într-adevăr plăcută, dar de ce am venit tocmai aici?
- Aruncați-vă de pe bloc.
- Glumești?! întrebaseră toți 4 în cor.
- Nu, chiar deloc, spuse el, apropiindu-se de cei 4, care stăteau în apropierea balustradei, și îi împinse pe toți de pe bloc.

În acel zbor, toți 4 au experimentat ceea ce se numește babilonie. Trupul lor a suferit, atât pe plan intern, cât și extern, schimbări pe care numai cei curajoși puteau să-l suporte. Extazul, entuziasmul, frica, toate combinate cu adrenalina ce le invada tot corpul i-au făcut să se trezească înapoi în garajul lui Grace. H. le zâmbi cu multă căldură.

- Aveați darul de a visa, de aceea ați ajuns toți 4 teferi înapoi acasă. Acum, să e apucăm de treabă!


Peste câteva minute, străzile erau inundate cu bicicliștii nopții. Curând, mai mulți adepți li se alăturară, iar gruparea Bicycle își spuse adio de la membrii. Aceștia făcură loc unui alt nume, care, deși vag în exprimarea lui, spunea multe. Se autointitulau Bicicletele nopții și, din 1996, continuă să călătorească liberi prin orașe distincte, adunând mai mulți visători și sperând, ca într-o zi, să poată ajunge toți pe lună, pentru a-i putea reda strălucirea după care tânjește.
Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu