Poate că uneori te trezeşti dimneaţa fără chef de viaţă, fără speranţa unei noi zile, fără nimic. Totuşi, am astăzi un mesaj pentru tine, iar dacă ai intrat aici înseamnă că trebuie să îl asculţi şi tu, oricine ai fi.
Priveşte în oglinda interioară, cea care reflectă sufletul tău , ce vezi acolo? Eu cred că ar trebui să fie ceva frumos, pentru că sufletul este cea mai preţioasă comoară pe care o avem. Şi dacă există în sufletul tău pace, dragoste şi bunătate atunci tu vei străluci în exterior şi vei radia de frumuseţe. Pentru că frumuseţea şi bucuria izvorâsc din lucruri simple.
Aşa că atunci când nimereşti o dimineaţă plină de ploi, o dimineaţă fără chef, fără zâmbete şi speranţă aminteşte-ţi că eşti o persoană minunată, o persoană care pentru unii oameni înseamnă totul, o persoană care este menită să fie fericită şi să se bucure chiar şi de zilele mai puţin bune, o persoană puternică , unică , îndrăgită de oameni, dar mai important decât toate, eşti o persoană iubită de Dumnezeu.Şi nu uita, în fiecare lucru rău exista şi ceva bun, trebuie doar să te uiţi mai departe, ca să poţi vedea acel ceva!


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu