Gust amar

Astăzi am fost învinsă de viaţă. În seara aceasta. Nu este deloc şocant. Simţeam această posibilitate de ceva timp, deşi la un moment dat am reuşit să mă fac să cred că m-am redresat. Văd că n-a durat şi urăsc efortul pe care l-am făcut în van. Acum mi-au dat lacrimile. De ciudă, ca unui copil mic. Mă dau bătută, ca să nu se spună că am fost învinsă. Păcat. Aş fi putut fi o persoană cât de cât interesantă. Cel puţin aşa vreau să cred. Dar asta e soarta mea. Nu e vina nimănui. Am incercat să învinuiesc pe toţi, mai ales pe cei dragi - ba nu ; nu dragi, ci apropiaţi. Am învinuit întotdeauna mediul în care trăiesc. Dar azi, un lanţ de amintiri mi-a revelat adevărul pe care l-am ascuns atât timp înăutru-mi. Starea mea nu a fost creată. Ea este . Şi a fost întotdeauna, dar m-am obişnuit cu ea pe parcurs. Poate că am descoperit adevărul prea târziu , dar mă simt mai bine acum . Aş vrea să pot da timpul înapoi măcar pentru câteva secunde şi să le alin durerea celor pe care i-am făcut să sufere . Ei nu au greşit cu nimic şi nu ar fi trebuit să ia o parte din tristeţea mea asupra lor . Mă simt atât de scârbită de mine , încât abia mă mai pot privi în oglinda . Uneori stau şi mă gândesc ... Cine sunt cu adevărat ? Această întrebare îmi lasă un gust amar .