Nu pleca

Mergeam alene , pierdută printre gânduri , lăsând în urmă doar lacrimi . Mi-am ridicat privirea şi am văzut cum fulgii albi de zăpadă dansau în aer cu vântul aprig . Era o privelişte desprinsă din basme . Acei fluturi de gheaţă te ispiteau să li te alături în jocul lor . Pentru o clipă am strâns unul în mână .Era atât de fragil încât am simţit că eu i-am curmat viaţa , dar defapt m-am înşelat . Am grăbit pasul , încercând să nu mă pierd printre siluetele necunoscute ce mă înconjurau. M-am aşezat pe o bancă şi mi-am lăsat imaginaţia să zboare departe. În visele mele ,mereu apăreai tu şi mă strângeai în brate ,dar acum nu mai eşti aici .Îmi este atât de frig şi mă simt atât de singură , încât nici măcar soarele nu mi-ar putea dezgheţa sufletul .

Atunci când ai plecat mi-ai împietrit inima şi ai lăsat-o aşa , fără să ştii dacă aveai să te mai întorci vreodată . Un şir de amintiri plăcute mi-au trecut prin faţa ochilor , dar una îmi era străină .

Erai tu . Mă priveai cu blândeţe , dar în ochii tăi am putut zări ceva mai mult . Te-ai apropiat de mine şi apoi un zâmbet ţi-a înflorit în colţul gurii. Te-ai aşezat pe bancă şi m-ai cuprins în braţe. Am simţit cum trupul meu a început să ardă din nou şi atunci am realizat că nu visam . Flacăra din sufletul meu s-a aprins iarăşi . Tot ce vedeam era real , iar inima începuse să îmi bată cu putere .M-ai readus la viaţă şi m-ai făcut din nou să vreau să trăiesc .

Atunci ţi-am spus printre lacrimi : “ Mai stai . Nu pleca …” 

Şi ai rămas.