Am Obosit

Seara iar a venit să îmi ţină de urât . Încearcă să îmi alunge durerea din sufletul amar de atâta nepăsare ,de atâta durere şi suferinţă . Privesc fulgii de zăpadă cum dansează cu vântul aprig , trăind fiecare clipă din plin . Mi-ar plăcea să fiu şi eu aşa , dar am obosit să lupt cu viaţa. Mă simt pierdută într-un ocean de lacrimi şi îmi este greu să găsesc calea spre lumină . Am obosit să râd. Tot cad adânc în mine , dar nu mă mai ridic . Alunec repede şi-ncet , până când mă lovesc iar de cruda realitate şi mă întreb de ce doare atât de tare ? 
Am uitat cum să îi zâmbesc lunii palide , care se arată printre nori . Am uitat să îi mai spun poveşti , aşa cum făceam înainte şi îmi pare rău . Îmi este dor de acele nopţi petrecute privind cerul senin , presărat cu pulbere de stele . 
Deşi am obosit , sunt conştientă că într-o zi voi găsi puterea de a mă înălţa din nou spre cer .