Ştiu că probabil această scrisoare nu va ajunge niciodată în mâinile tale şi poate că nici măcar nu se va lăsa descifrată de privirea ta caldă,dar totuşi simt nevoia să aştern pe hârtie acest sentiment pur care izvorăşte din adâncurile sufletului meu.
Ai apărut în viaţa mea pe neaşteptate, într-un moment în care nu aveam nevoie de un umăr pe care să plâng,dar totuşi ,indiferent de asta, ai rămas. Apoi totul s-a destrămat în faţa ochilor mei şi fiecare vis pe care l-am avut a început să se risipească în vânt. La fel şi speranţele mele. Voiam să renunţ la tot. Nu mai puteam să zâmbesc cu adevărat. Fantasmele trecutului începeau să mă bântuie în fiecare clipă. Erau peste tot, sorbind din mine fiecare picătură de viaţă. Mă simţeam atât de pustiită şi de goală pe dinăuntru,încât nici măcar nu puteam să plâng.
Aş fi vrut să las totul baltă şi să fug,dar tu nu m-ai lăsat. M-ai încurajat şi chiar fără să ştii, mi-ai dat motive să vreau din nou să trăiesc. Un simplu zâmbet de-al tău îmi însenina ziua,iar atingerea ta era acea mângâiere blândă după care tânjeam de atâta vreme.
Astăzi îţi sunt mai recunoscătoare ca niciodată şi chiar daca poate nu e de ajuns, vreau să ştii că ... te iubesc.


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu