Cu
nerăbdare păşesc printre covorul de frunze şi mă îndrept sfioasă către
tine. Mireasma ta îmbietoare mă ademeneşte, arătându-mi drumul;
acel drum care îmi pare atât de cunoscut, încât mă face să alerg de
fericire, precum o pasăre care încearcă pentru prima dată să zboare.
Culoarea ochilor tăi mă cheamă cu atâta ardoare şi dor, doar printr-o
singura privire. Sunt hipnotizată de frumuseţea pe care ai aşternut-o în
jurul meu. Culorile mă vrăjesc prin simplitatea lor, iar micuţele
vrăbii îmi dau jos pânza de flori, care mi-a înceţoşat mintea până acum.
Chiar în acel moment mi-am amintit de tine, mai mult ca oricând. Atât
de puternică şi de încrezătoare, precum o zeiţă, te-ai aşezat pe tronul
tău de frunze, iar coroana ta presărata cu boabe mici de struguri îţi dă
un aer copilăros. M-am închinat în faţa ta, iubită toamnă şi ţi-am urat
printre suspine : "Bine ai venit!", pentru că mi-era dor de tine,
mi-era dor de mirosul tău, de splendoarea ta. Mi-era dor de tot.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu