din Cauza ca nu am mai postat, postez astazi pentru zilele trecute

din Cauza ca nu am mai postat, postez astazi pentru zilele trecute

Soare

Bună dimineaţa, Soare! Mulţumesc pentru că în sfârşit te-ai gândit să mai treci şi pe strada mea. Până acum, totul a fost atât de rece şi de sumbru, încât am crezut că nu voi mai găsi lumina. Deşi afară era primăvara, în sufletul meu simţeam gustul amar al unei dimineţi de toamnă. Acum, nu mai simt asta.

M-am îndepărtat de tot, crezând că aşa va fi mai bine, dar în drumul meu m-am pierdut pe mine. Îmi era atât de dor să mă pot privi în oglindă şi să pot zâmbi. Îmi lipsea o zi în care să mă trezesc cu surâsul pe buze şi să privesc florile, copacii...frumuseţea. Mă simt atât de bine, numai ştiind că eşti aici. Fericirea mă cuprinde în câteva secunde, când parfumul tău mă învăluie. Sunt multe de spus, atât de multe de făcut şi totuşi... nu îmi mai e frică. Cu timpul, le voi face pe toate. Am nevoie doar ca tu să fii aici; să-mi luminezi dimineţile, serile şi inima. 

Povestea unui suflet

Eram astăzi pe drum, iar priveliştea de afară îmi purta gândurile spre alte tărâmuri. Pentru câteva clipe m-am desprins de realitate, dar un coşmar m-a trezit. Un copil era întins pe jos; parcă visa. În jurul său, o mantie sângerie îl învăluia cu atâta rapiditate, încât nu mi-am dat seama că pe obrajii mei curgeau lacrimi arzătoare de durere. Atunci cruda realitate mi-a deschis ochii. Copilul acela nu visa. Mantia din jurul lui nu era din caşmir, ci din sânge, iar ultima lui suflare tocmai îi fusese luată cu atâta nepăsare. Bătăile inimii sale se opriseră, iar sufletul lui se înălţase la cer. Murise...atât de fraged, atât de devreme.
Mi-am întors privirea de la acel tablou pictat cu sânge şi durere şi am izbucnit în plâns. Fiecare lacrimă era un omagiu adus pentru acel copil, a cărui viaţă se curmase atât de brusc. 

Păreri de rău

Stau întinsă în pat, pe jumătate goală; goală de haine şi de sentimente. Mi-e atât de greu să cred că timpul a trecut în zbor, iar vara e pe cale să îşi ia dulcele ei rămas bun. Nu vreau să aceept asta.  Îmi va fi dor să ies din casă şi să mă las mângâiată de razele soarelui. Îmi va lipsi fiecare adiere blândă de vânt, care îmi ciufulea părul, dar cel mai mult îmi vor lipsi serile petrecute alături de cei pe care îi iubesc. Serile în care stăteam până târziu şi râdeam împreună. Mă simţeam atât de bine, încât mi-e greu să renunţ la ele. Mă doare să 

renunţ,  dar nu am de ales. Şi totuşi privesc cu nostalgie cum soarele apune;  e devreme şi totuşi el pleacă.. mă lasă pustiită, lipsită de spertanţă. Îmi fură toate visele şi le îneacă în valurile mării, iar eu rămân învăluită într-o mantie ţesută din regrete şi păreri de rău.