The end of choice

Lumina palidă a lunii se revărsa peste câmpul împanzit cu flori. Era o altă seară de mai. Cu paşii mici te-ai apropiat de mine şi m-ai luat în braţe pe neaşteptate. La început, am tresărit, apoi m-am lăsat curpinsă în dulcea ta îmbrăţişare. Nu m-am întors să te privesc. Ştiam deja ce urma să văd. Un chip senin, care mi-ar fi zâmbit dulce şi mi-ar fi sărutat creştetul. Am stat acolo, cuibărită la pieptul tău. Eram prinsă într-o stare de visare, până când o picătură de ploaie mi-a atins pielea. Atunci m-am întors să te privesc. Adierea blândă a nopţii se juca cu părul tău şi mângâia cu dragoste al tău chip, iar stropii mari de ploaie scăldau alene obrajii mei plini de lacrimi. Acele lacrimi de fericire care au izbucnit la vederea frumuseţii orbitoare a ochilor tăi. Mă priveai cu atâta iubire, încât în adâncul sufletului meu, am ştiut că am făcut alegerea corectă.  Mi-ai cuprins faţa în palme şi mi-ai mângâiat cu delicateţe chipul, apoi mi-ai şoptit cu căldură : " Sunt aici

Continue Reading...

Vară

Zboară pe aripi de flori, cu părul de aur lăsat în vânt, acoperind pământul cu o mireasmă îmbietoare; mireasma aceea dulce care îmi pare atât de cunoscută. Zâmbeşte la soare cu-atâta dragoste, încât acesta îşi varsă întreaga bogăţie asupra ei şi îi suflă cu dor şi cu praf de aur peste gene. 
Ea îi mulţumeşte, plină de recunoştinţă, căci a fost atât de darnic şi de mărinimos. Se opreşte din zbor, deasupra unei ape şi îşi priveşte chipul în acea oglindă de cristal. Obrajii ei rumeni ies în evidenţă, iar părul ei blond îi acoperă fruntea şi se revarsă până în talie. Un chip atât de frumos şi de angelic, încât abia poţi să-l priveşti. Frumuseţea ei este orbitoare; frumuseţea verii.

Continue Reading...

Dor

" Dor, durere, dorinţă în fiecare dintre noi. "

Mi-e dor de tine, deşi nu te-am văzut de ieri. Mi-e dor să mă pierd în ochii tăi adânci şi să zâmbesc la vederea chipului tău blând. Mi-e dor să mă iei în braţe şi să mă alini; să îmi mângâi creştetul şi să îmi săruţi fruntea cu atâta grijă şi cu atâta dragoste.

Mi-am dat seama astăzi, mai mult ca oricând, că nu vreau să te pierd. Te rog să nu mă laşi să plec... niciodată, pentru că te iubesc şi m-ar durea să văd că mă laşi în urma ta.

Mi-e dor de tine, puiul meu.

Continue Reading...

Din nou copii

Se-aşterne zi de vară proaspăt pictată în culori măiestre;galbenii aştri,cerul de-azur şi verdele edenic al naturii îmi înveselesc privirea.
Am revenit în satul copilăriei mele, sub umbra aceluiaşi nuc bătrân din faţa casei ,pe aceeaşi ulcioară pustiită de vreme,de zile de joc inocent urmate de somn adânc, odihnitor. Afară-vânt năprasnic - încearcă a-mi tulbura visele,dorul de jocul de-atunci,dorul de siguranţa braţelor mamei .Mă las purtată pe aripi de zefir,îmi zboară gândurile în neant şi mă poarta înapoi în timp, îmi duc mâinile la ochi şi plâng, plâng pe drumul bătut cu pietre de atâta amar de vreme, drum bătut de tălpile-mi obosite căci tot alerg, fug de tine timp năprasnic ,tot încerc sa fiu în faţa ta ,să te privesc şi să te opresc printr-o simplă clipire, printr-un simplu gând inocent .Vreau să stai timpule pentru înc-o luna de mai,vreau să mai miros flori de cireş şi să alerg printre vise de primăvara rozalie .Vreau să dansez cu tine vânt pustiu, să ne-mbătăm cu fericire, să ne scăldam în valuri scurte, să ne-aruncăm în paradis . Şi tu, timpule...nu vrei?
Hai, vino laolaltă, uită de tot şi de toate, să fim iarăşi copii ,să ne jucăm cu stele şi lacrimile de îngeri să le transformăm în flori dalbe,cristaline cu care să luminăm noaptea sălbatica a vieţii de adult,să le întindem palmele,să le dăruim zâmbete şi să-i chemăm în jocul nostru .Să fim iaraşi copii,raze de lumină.

Continue Reading...

Soare

Bună dimineaţa, Soare! Mulţumesc pentru că în sfârşit te-ai gândit să mai treci şi pe strada mea. Până acum, totul a fost atât de rece şi de sumbru, încât am crezut că nu voi mai găsi lumina. Deşi afară era primăvara, în sufletul meu simţeam gustul amar al unei dimineţi de toamnă. Acum, nu mai simt asta.

M-am îndepărtat de tot, crezând că aşa va fi mai bine, dar în drumul meu m-am pierdut pe mine. Îmi era atât de dor să mă pot privi în oglindă şi să pot zâmbi. Îmi lipsea o zi în care să mă trezesc cu surâsul pe buze şi să privesc florile, copacii...frumuseţea. Mă simt atât de bine, numai ştiind că eşti aici. Fericirea mă cuprinde în câteva secunde, când parfumul tău mă învăluie. Sunt multe de spus, atât de multe de făcut şi totuşi... nu îmi mai e frică. Cu timpul, le voi face pe toate. Am nevoie doar ca tu să fii aici; să-mi luminezi dimineţile, serile şi inima. 

Continue Reading...

Speranţă

O lacrimă se scurge pe obraz, lăsând o dâră amară în urma ei. Mi-e greu să îmi stăpânesc emoţiile de fiecare dată când eşti prin preajmă. Atât de multe de spus şi de făcut, încât o viaţă întreagă mi se pare un nimic în comparaţie cu visele pe care le port în gând. Toate speranţele mele par să zboare odată cu dragostea pe care ţi-o port. Nu ştiu încotro se duc, dar nu le pot face să rămână aici, cu mine. Deşi niciodată nu e prea târziu, de data asta simt că e. Trenul a plecat, iar eu am rămas în urmă, cu ochii în lacrimi. Alerg după el, dar mă lasă în urmă, fără măcar să privească. Disperarea mă cuprinde, iar frica îşi face loc în inima mea, dând la o parte tot ce am construit până acum. Mi-e dor de zilele cu soare, în care ţi-ai fi sacrificat şi ultima suflare doar pentru a-mi privi chipul şi a mă lua în braţe. Unde sunt toate acele emoţii care se aşterneau pe faţa ta atunci când buzele tale îmi furau un sărut? Au dispărut pur şi simplu sau.. ai vrut tu să dispară? Aş vrea să te înţeleg; să ştiu de ce ai devenit atât de rece. De ce nu poţi să zâmbeşti aşa cum obişnuiai să o faci? De ce atunci când spui că mă iubeşti nu te mai cred? Toate promisiunile pe care ni le-am făcut par acum doar nişte amintiri îndepărtate dintr-un alt prezent sau poate dintr-o altă lume.
Chiar dacă nu am nici o alegere de făcut, tu eşti cel pe care îl aleg. Mereu voi fi aici, în urma ta precum o umbră, având grijă de tine şi sperând să-ţi aminteşti de mine.

Continue Reading...

13 Vineri!! Ghinion?

Trăind într-o perioadă în care multă lume se teme de ghinionul din ziua de vineri 13, ne vine greu să credem că o astfel de superstiţie, adânc înrădăcinată şi care pare să existe de când lumea, a luat naştere abia în secolul al XX-lea. Se pare că această superstiţie are la bază mai multe evenimente din mitologie şi istorie: alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, pornirea potopului lui Noe şi crucificarea lui Hristos, toate au avut loc în zile de vineri. Mai mult, sfârşitul cavalerilor templieri a venit într-o zi de vineri 13. Cu toate acestea specialiştii spun că oamenii nu au făcut legătura între vineri şi ziua de 13 decât la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul celui de-al XX-lea.În secolul al XVII-lea se credea că nu este bine ca la masă să fie aşezate 13 persoane, dar abia trei veacuri mai târziu oamenii încep să facă legătura între ziua de vineri şi numărul 13.La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, cea de-a treisprezecea zi a oricărei luni era considerată ca aducătoare de ghinion. Vineri 13, însă, începe să fie percepută drept cea mai ghinionistă zi dintre toate fiindcă uneşte două dintre cele mai puternice superstiţii: numărul 13 şi ziua de vineri.

Zuzu Zuzu

Continue Reading...